joi, 17 decembrie 2009

Ornamente de Craciun hand-made





FLORI
Un ornament foarte simplu, sub forma de floare, se poate realiza din resturile ramase nefolosite de la cutii.

Se taie benzi mai lungi si se ruleaza pe degete. Se lipesc cu lipici in capatul unde se unesc toate cercurile, punand agrafe pentru a tine ruloul fix cat timp se usuca lipiciul.
Dupa ce ati facut mai multe astfel de rulouri, se pot uni cate trei tot cu ajutorul agrafelor.

Vei obtine un fel de floricica ce nu mai are nevoie nici macar de fir de agatat – ea se poate fixa de o crenguta, care va trece printr-o „petala“.


ÎNGERAȘI DE PAIE


Se poate realiza si din paie de la o matura veche, dar selectati paiele mai rezistente si mai groase din coada. Fire de pai se gasesc si la unele florarii.

Pasii de lucru sunt urmatorii: faceti un manunchi, care va fi trupul, cu firele cam de doua ori mai lungi decat inaltimea pe care o va avea ingerul.

In mijlocul snopului bagati firul pentru agatat, strangeti apoi bine capul cu doua sforicele.

De aici, scoateti mainile si realizati poalele rochitei indoind paiele spre interior. Legati sub brate, apoi cu ajutorul unui ac impletiti poalele, pentru a sta tepene.

Aripile se fac dintr-un manunchi de paie legat la mijloc, se prind de corp cu ata si cu ajutorul unui ac, iar abia la final se taie, pentru a le da forma rotunda.

luni, 14 decembrie 2009

Meniu traditional de Craciun





Racitura (piftie de porc si vitel)



Ingrediente: 1 kg. picioare, 3 litri apa, o capatana de usturoi, sare.

Mod de preparare: Piftiile se pot face din picioare si din urechi de porc, dar si din picioare de vitel. Mai gustoase ies cele amestecate.
Se pun la fiert, intr-un vas cu apa rece, doua picioare de porc si doua de vitel, bine spalate si curatate. Se lasa sa fiarba descoperite, la foc mic, si din cand in cand se ia spuma. Se sareaza. Sunt gata atunci cand carnea se desface usor dupa os. Se scot oasele inainte de a se raci si se aseaza carnea in farfurii. Zeama se curata de grasime si se incearca daca este destul de legata, punand cateva picaturi pe o farfurioara. Daca acestea se intaresc la rece, se da la o parte oala cu zeama si se lasa sa se limpezeasca. In caz contrar se lasa pe foc, sa mai dea cateva clocote. Dupa gust, se poate adauga in zeama putin usturoi pisat, inainte de a fi strecurata. Se toarna apoi zeama peste carnea din farfurii si se lasa sa se prinda. Inainte de a fi servite se pot rasturna, stergand fundul farfuriei cu un servet muiat in apa fierbinte.

Caltabosi de porc


Ingrediente:
1,500 kg ficat, inimă, plămini, splina, 1 kg carne rămasă de la fasonare sau de la ceafă, 300 g ceapa, 100 g orez, intestine groase, sare, piper pisat.

Mod de preparare: Ficatul, inima, plaminii si splina se pun la fiert împreuna, iar carnea se pune la fiert separat. Ceapa se curata, se spala si se taie marunt, se inabusa in putina untura sau cu slănina proaspata, taiata marunt. Orezul se alege, se spala si se pune la fiert pina se umfla, apoi se scurge si se clateste cu apa rece. Carnea si organele, dupa ce au fiert si s-au racit, se trec prin masina de tocat carne, în pasta obtinuta se adauga orezul, ceapa inabusita bine (calita) si condimente dupa gust. Se amesteca bine componentele, obtinind o compozitie omogena, cu care se umple intestinul gros. Umplerea caltobosilor. La masina de tocat carne se adauga un dispozitiv special, prevazut cu o pîlnie de umplut cirnati, care se gaseste in comert, adaptat la marimea (numarul) masinii de tocat. Se trece tot intestinul prin pilnie, lasindu-se capatul (legat cu o ata) putin afara. Umplerea se realizeaza lent, pentru a nu se indesa compozitia, legindu-se din loc in loc cu o sforicica, sau se umplu bucati de caltabosi mai scurte, de 20 - 30 cm. Caltabosii umpluti se pun la fiert in apa fierbinte si se fierb lent, fara sa clocoteasca, timp de 30 - 40 minute, in timpul fierberii se inteapa cu un ac gros in locurile umflate, pentru a nu plesni intestinul. In acelasi timp, odata cu intepatul se verifica şi starea de fierbere a continutului: daca sint fierti, iese din caltabos zeama albicioasa, iar daca zeama este roscata, inca nu sint suficient fierti si mai trebuie sa fiarba. Caltabosii fierti se scot intr-un vas cu apa rece, iar dupa racire, se pun pe o planseta pentru zvintat. Dupa aceasta operatie se pot afuma, cu fum rece. Se pastreaza la rece, se recomanda sa se serveasca ca gustari la mesele principale, cu mustar. Caltabosii se pot prepara si din 100 g singe colectat igienic la un kg carne si cu inca 100 g orez, pus la fiert in aceeasi zeama in care a fiert carnea; compozitia se fierbe la foc lent, timp de 10 - 15 minute, amestecind tot timpul, ca sa nu se prinda orezul de vas. Cind este gata se lasa sa se raceasca si se umplu intestinele.

Friptura de porc la tava

Ingrediente: 1 kg. carne de porc, ulei, 5-6 catei de usturoi, 3-4 cepe, 3 morcovi.

Mod de preparare: Se spala carnea, se sareaza foarte putin si se aseaza intr-o tava cu ulei si apa, apoi se pune in cuptor. Ceapa, curatata si spalata, se lasa intreaga, morcovii si usturoiul se taie marunt, dupa curatare si spalare si se pun alaturi de friptura din tava. Cand carnea este bine patrunsa, se inlatura ceapa, iar morcovii si usturoiul se paseaza prin sita si se servesc cu carnea taiata felii.

Cozonac

Ingrediente: 1 kg. faina, 7 galbenusuri, 4 albusuri, 300 g. zahar, 250 g. unt, 2 linguri ulei, lapte cat cuprinde (cam jumatate de litru), 1 lingura rom, vanilie, 50 g. drojdie, 1 lingurita rasa de sare.

Mod de preparare: Se inmoaie drojdia cu putin lapte caldut (nu trebuie sa fie fierbinte deoarece drojdia se opareste si nu mai creste aluatul) si o bucatica de zahar. Se oparesc intr-o oala mica 3 linguri de faina cu putin lapte clocotit, amestecand bine sa nu se faca cocolosi. Cand s-a racorit maiaua atat cat sufera degetul, se amesteca cu drojdia si apoi se bate bine pana face basici mari. Se presara putina faina, se acopera cu un servet si se pune la un loc cald sa creasca. In acest timp se freaca galbenusurile, intai cu sare, ca sa se inchida la culoare, apoi cu zaharul pisat sau tos, turnat putin cate putin peste galbenusuri. Se freaca bine pana ce se fac ca o crema spumoasa. Cand plamadeala a crescut destul, se toarna peste restul de faina cernuta intr-o covata si tinuta la cald, se amesteca adaugand galbenusurile, putin lapte caldut si albusurile batute spuma. Se framanta cel putin o jumatate de ora, aducand aluatul de pe margini spre mijloc. Se pune uleiul, romul, putin cate putin, untul topit, cald, iar daca aluatul pare prea tare, se mai adauga putin lapte caldut. Se aduna aluatul in covata, se acopera cu o fata de masa, se aseaza la cald, departe de usa sau de fereastra, si se lasa sa creasca doua-trei ore. Cand a crescut destul, se unge mana cu unt, se iau bucati din el, se impletesc pe masa de aluat presarata cu faina si se pun in forme unse cu unt. Aluatul nu trebuie sa ajunga la jumatatea formei. Se mai lasa sa creasca tot la cald, se unge cu ou, se presara cu zahar grunzos si cu nuci sau stafide. Se pun la copt la foc potrivit si se tin aproape o ora. Cand sunt gata, se scot din forme si se lasa sa se racoreasca, nu insa la loc rece si nici in curent. La framantat se pot adauga si stafide fara samburi, dupa ce au fost alese, spalate si sterse intr-un servetel.

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Decorarea mesei de Craciun


Clasicele farfurii din portelan alb pot fi inlocuite cu vesela in culori vibrante: rosu, verde, galben, albastru, violet, aramiu; cu portelanuri imprimate, care sa aminteasca de aerul sarbatoresc: lumanari, ghirlande, flori de craciunica sau cu farfurii in culorile sarbatorii: alb si rosu. Nu uitati sa adaugati accente de stralucire (auriu si argintiu) pe care sa le dozati cu grija si sa le integrati ansamblului, astfel incat efectul sa nu fie unul de kitsch. Acestea se pot regasi in aranjament ca accesorii: lumanari, sfesnice, cosulete, platouri, servetele, suporturile paharelor etc. Puteti aborda urmatorul aranjament: o fata de masa argintie sau cu decoruri aurii, pe care sa asezati vesela alba. Contrastul va fi unul spectaculos. Aveti grija ca ansamblul sa fie echilibrat din punct de vedere cromatic. In acest sens retineti ca argintiul se potriveste cu verdele, maroul cu albul, auriul cu albul, rosul sau albastrul.



Un element important in ornamentarea meseiil constituie centrul acesteia, care trebuie sa ilustreze tema de sarbatoare. Cel mai potrivit decor este coronita din brad, impletita si ornata cu globuri, panglici, conuri, flori de craciunica etc., avand o lumanare in centru (mare atentie la flacara !). Coronita decorativa poate fi inlocuita cu succes de un simplu sfesnic cu lumanari, de vase decorative imprimate cu motive de sarbatoare sau de boluri din sticla transparenta cu flori uscate.



Pentru o ambianta extravaganta puteti apela la un amestec de rosu si violet.

Lichior de oua pentru Craciun


Ingrediente:
10 oua, 100 g zahar, 1 pachetel de zahar vanilat, 250 ml rom alb, 2 linguri de lapte condensat

Se separa galbenusurile de albusuri si se pun toate galbenusurile intr-un castron mare. Doua dintre albusuri se amesteca cu zahar si cu zahar vanilat, folosind mixerul, timp de 12 minute (celelalte albusuri se pot folosi la altceva). Se adauga putin cate putin romul si laptele condensat, amestecand mereu. Se adauga compoztia la galbenusuri, se amesteca pana devine o crema. Se amesteca pana se racesc, putandu-se adauga cateva cubulete de gheata.

joi, 10 decembrie 2009

Impodobirea bradului de Craciun



Cel mai placut moment in asteptarea zilei de Craciun este impodobirea bradului.Nu exista reguli obligatorii de ornare a acestuia, dar mici sfaturi nu strica nimanui.
Exista o ordine a aplicarii decoratiunilor: mai intai se aseaza luminitele, apoi ghirlandele, iar la urma globurile. De asemenea decoratiunile mari se aseaza la baza bradului, urmand ca ele sa scada in marime spre varf.
Orice amestec de culoare este permis, dar accentele de rosu, in contrast cu dominanta verde, alaturi de auriu, sunt cele care confera bradului un aer vesel, sarbatoresc si totodata maiestuos. Des folosita este si combinatia albastru-argintiu, insa aceasta este putin mai austera, mai rece.
Beteala se poate aseza circular de sus in jos sau invers prin prinderea ei pe varfurile crengilor sau pornind din varf spre baza si incercand sa realizam un con argintiu sau auriu sau se poate aseza vertical dinspre varf spre baza, ca niste raze.
Cu siguranta bradul nostru trebuie sa aiba si un varf, care de obicei este o stea sau un inger.
Luminile sunt cu adevarat importante pentru a adauga vraja si stralucire bradului in timpul serilor si noptilor de sarbatoare.
Albul este preferat in acest an. Daca in anii trecuti magazinele erau pline de brazi ornati in combinatiile auriu-rosu sau albastru-argintiu, acum se merge pe alb-argintiu, alb-auriu si chiar negru, mov şi maro.

UCA

În faţa oglinzii)
Mda, arăt ca naiba.
Deşi, Andrei ăsta de la 4 era să se înece azi fluierându-mă. Că cică am ţâţe tari. Pfff...Si eu ma chinui să îmi pun câte două tricouri băgate bine în pantaloni ca să le mai turtesc. A naibii mă enervează când merg repede. Când alerg nu mai zic. Mă gândesc să îmi fac operaţie mai încolo. De micşorare. La ce dracu le-o trebui ţâţe la astea care îşi tot pun silicoane? Se opereaza frate pe capete şi îşi pun baloane dinainte. Oare cum dorm pe burtă? Şi par şi mândre rău de ele. Şi se îmbracă cu tot felul de bluze decoltate până la buric ca să saliveze toţi libidinoşii.

Mda, în fine. Oricum ca să mă operez trebuie să am bani. Am să mai caut joburi zilele astea. Cu toate că am tot căutat. Da nimic, frate. Nici pe net, nici în ziare. Adică da....sunt, dar sunt joburi de modele pentru videochat. Ha ha ha! Păi să se ducă siliconatele alea. Se plăteşte bine am văzut. Dar cine plăteşte oare pentru aşa nişte porcării? Cât poţi fi de tâmpit ca să dai bani numai ca să-i vezi ţâţele unei proaste? Da ce, domle, nu-s femei pe lume? Ia să ma uit în ziar să vad ce mai găsesc.... damă de companie...nu, din nou model videochat.... secretară înaltă, slabă, fără obligaţii, cu sânii mari.....ha ha ha.......da ce îi trebe frate cu sânii mari? Ce, răspunde la telefon cu sânii?
Bă, că bine mai era când eram mică. Pac pantaloni scurţi, un tricou şi afară la joacă! Nu se holba nimeni la tricoul meu, la fund, nuuuu...Ne jucam şi gata. Acuma parcă-s carne de tun. Te evaluează aşa...se holbează la tine cu nişte feţe tâmpe , numai nu le curge din gură. Parcă nu-s tot eu. Aloooo , sunt eu, Uca, vecina pe care o trânteaţi cu faţa în zăpada! Remember?? Sau daca acu am ţâţe îs alta. Acu-s alta? Maria, nu? Maria ţâţoasa.
Iarna mai merge, mai un pulover, o geacă, pantaloni lungi. Dar vara..... urăsc vara!
Aşa...ia să mai vedem...asistent manager, fără experienţă, vârstă maximă 21 de ani. Aici m-aş încadra. Da de ce naiba vor fără experienţă? Un asistent manager se presupune că ar trebui să te ajute, să îţi facă treaba, nu? Poa să aibă şi 56 de ani, dacă se pricepe. Ei aştia au fost mai subtili. N-au scris sânii mari.
Ce mai avem...agent de vânzări cu experienţă...nu, nu-i bun. Mai bine le-aş cere banii alor mei pentru micşorare, că văd că nu găsesc nimic... Dar de unde să aibă ei atâţia bani pentru o operaţie estetică? Tre să mă angajez neapărat şi cu un salariu bun!!
Ia să sun eu aici.
Alo? Buna ziua. Aţi dat un anunţ la ziar. Da, da. Post de secretară. Ce vârstă? 20 de ani. Da, da. Să va spun ce am studiat...să nu vă spun? Ştiu 2 limbi straine.....a, nu vă interesează...Da, da, am 1 m 73. Da. Aha , bine, deci mâine la ora 14. Ok, voi fi acolo.
(A doua zi, ora 16,00)

Da. M-au angajat. 500 de euro pe lună. Nu era chiar de secretară jobul.
În fine ….le-a plăcut de mine. Au zis că am ţâţe mari.

marți, 8 decembrie 2009

vineri, 16 octombrie 2009

joi, 30 iulie 2009

De la Mihai Eminescu pentru Ailaviu Maical (si pentru multi altii...)

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale
-Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

vineri, 10 iulie 2009

Done that











A fost si ziua cea mare. Am reusit sa fac mult asteptata lansare a volumului, cu ajutorul unor oameni deosebiti. A fost exact ce imi doream sa fie. Exact asa . Nici mai mult nici mai putin. Adica oameni frumosi (si multi!), atmosfera calda, spirit, zambete. Multumesc tuturor care au fost acolo pentru mine. A insemnat foarte mult si nu uit.




Toate s-au potrivit: o locatie si niste gazde perfecte, o Ana super talentata care e si un om deosebit si care a dat sens poeziilor mele, le-a facut intelese, cuvintele lui Carmen, foarte frumoase, familie, colegi, prieteni. Sunt o norocoasa. Iar acum sunt o norocoasa fericita. Foaaaaarte fericita.

sâmbătă, 4 iulie 2009

Recital poezie + lansare


Va astept cu drag la Acaju Boutique pe 9 iulie ora 19,00.

vineri, 26 iunie 2009

Coşul de gunoi

Coşul de gunoi
E plin de hârtii
De sticle goale
De pachete de ţigari boţite
De mucuri şi scrum de ţigară,
E plin de oase de pui …
Coşul de gunoi
E probabil chestia cea mai plina de amintiri
Care există.
Resturile, urmele a ceea ce a fost
Astea sunt amintirile.
Tot ce e in coşul de gunoi
E dovada că s-au trăit nişte momente.
Coşul de gunoi
Ar trebui să se cheme
Coşul de amintiri.

Balcik (sotului meu)

Marea mea
Imbratiseaza muntele tau.
Isi izbeste talazurile de poalele lui,
Incercand sa-i spuna
Ca acolo, unde ei se intalnesc,
Sufletele noastre isi vor da mana intr-o buna zi.
Vor sta imbratisate intr-o clipa eterna,
Privind
La marea mea
Si la muntele tau.

Interviu

Azi noapte am vrut sa discut cu sufletul meu.
Am vrut sa-i iau un interviu.
Nu stiu de ce, dar era tare deprimat,
Nu prea avea chef de vorba.
Mi-a zis: Uite-te si tu imprejur….
Avea dreptate.
Ma gindesc sa imi scot ochii.

Rochia

Scandalos de goala
Ma privesc in oglinda.
Ma intreb : de ce Dumnezeu mi se vede sufletul
Prin rochia asta ?
Doar am dat o groaza de bani pe ea.
Trebuia sa ascunda toate imperfectiunile.
Maine ma duc sa fac scandal la magazin.
Sa-mi dea alta rochie,
Sau daca nu sa-mi returneze banii.
Sa-mi cumpar farduri.

miercuri, 24 iunie 2009

Goana

Ganduri contradictorii imi apasa fruntea. Din interior.
Sentimente sfasietoare imi apasa pieptul. Din interior.
Picioarele o iau la fuga
Vrand sa ajunga cat mai departe
Undeva, unde sa poata sta linistite
Si gandurile si sentimentele.
Undeva unde ar fi trebuit sa ajunga demult,
Inca de pe vremea cand eu nu imi cumparasem inca o clepsidra.

Poate

Un capat de rochie
Imi iese obraznic de sub scindura
Cu zgomot,
Tacerea imi este pecetluita.

Eu am ramas aici,
Voi sunteti acolo.
Cel mai rau imi pare
Ca de data asta am ratat intilnirea cu tine.

Poate alta data.
Daca vom fi mai norocosi.